Regele si cadavrul (Editura: Humanitas, Autor: Heinrich Zimmer ISBN 9789735070441)

DESCRIERE
Cuvânt înainte de Joseph Campbell • Traducere de Sorin Mărculescu
„În câte cărți, ca editor, nu am crezut în zadar, nu mi-am pus speranțele, și pe câte nu le‑am făcut să intre în lume cu gândul de a împărtăși celorlalți bucuria și profitul lecturii lor! Regele și cadavrul e una dintre acele cărți care, odată citite, încep să facă parte din desenul sufletului tău. O vei purta în tine toată viața și o vei așeza, ca pe bunul cel mai de preț, pe raftul cărților-bijuterii. Neavând parte la noi de primirea pe care ar fi meritat-o, mi-a rămas ca un ghimpe în inimă. Dar, cine știe, poate că abia acum a sosit vremea acestor pagini scrise de un mare savant al secolului XX, o carte a marilor povești despre bine și rău.“ — GABRIEL LIICEANU
„Pe Heinrich Zimmer l-am cunoscut la începutul anilor ’30. Am găsit în el un om genial cu un temperament extrem de viu. Vorbeam mai ales despre mitologia indiană. În întreaga sa ființă, Zimmer a fost un puer aeternus, care, pe aripile unui limbaj strălucitor, făcea să înflorească toți mugurii din grădinile legendelor indiene. I-a împărtășit și soarta, căci tânăr moare cel ce e iubit de zei. Atât Zimmer, cât și Richard Wilhelm aveau o naivitate genială. Amândoi păreau să trăiască în realitate ca într-o lume străină, în timp ce ființa lor cea mai lăuntrică urma, neexplorată și neatinsă, linia sumbră a destinului.“ — C. G. JUNG
Cărţi noi
-- 55,17 RONPRP: 64,90 RON (-14,99%)
- 26,50 RONPRP: 27,90 RON (-5,02%)
- 24,70 RONPRP: 26,00 RON (-5%)
Promoţii
-- 33,15 RONPRP: 39,00 RON (-15%)
- 29,75 RONPRP: 35,00 RON (-15%)
- 76,42 RONPRP: 89,90 RON (-14,99%)
RECENZII