Marturia unei istorii traite

Judecata proprie este infinit mai complicat decat credeam.
Mi-e teama ca vremurile si inchisoarea m-au transformat, fara sa stiu si fara sa vreau, intr-o fiinta inerta, "statuie vie", dominata de ceea ce Janet numea les sentiments du vide.
Mi-e teama ca mi-am pierdut identitatea in spatele si sub povara unui numar, sau ca, dimpotriva, voind sa mi-o recapat, am zabovit prea mult asupra mea, incercand, in disperare de cauza, sa transform umilinta in orgoliu.
Pus de viata in ipostaze atat de diferite, imi este greu si mie sa ma gasesc pe mine insumi, cel adevarat, inclinand uneori sa dau dreptate celui ce spunea ca nu este niciodata ceea crede ca este, ca eul sau variaza pana intr-atat incat cel de dimineata nu-l recunoaste pe cel de seara.
Daca in timpul confruntarii interioare, oricat de lunga si dureroasa ar fi ea, dar, evident, de neinlaturat, accept dedublarea in acuzator si aparator, in final, doresc sincer sa ma egasesc eu insumi, acelasi, dimineata si seara, in fata mea, a oamenilro si a lui Dumnezeu.