Ghid spiritual pentru copii, parinti, barbati si femei ( Editura: Dharana, Autor: Luule Viilma, ISBN 978-606-9029-09-1)

De ce se îngroașă sângele? Se îngroașă pentru că omul care a fost decepționat în dragoste încetează să mai creadă în ea. De ce se produce această decepție? Pentru că omul nu înțelege ce înseamnă Dumnezeu. Uitându-se la tertipurile diferitelor religii și secte pătrunse de ură față de om, oamenii își pierd încrederea în Dumnezeu pentru că toți dogmaticii spun că doar născocirile lor ar fi Dumnezeu. Când omul își pierde încrederea într-un astfel de idol, încă nu este o nenorocire. Nenorocire este atunci când omul își pierde încrederea în esența lui Dumnezeu care și în ziua de azi,  în toate riturile religioase și în toate limbile, poartă un singur nume – IUBIRE. Tot mai mulți oameni își pierd încrederea în iubire, căci, spun ei, ce fel de iubire este asta care cere sacrificii? Neștiind să dăruiască, oamenii se sacrifică pentru a-și câștiga iubirea și sunt dezamăgiți.

 

Atunci când pretindem, noi devenim vampirii vieții, nu ne dăm voie să trăim. Dacă ne-am privi din exterior, am ști foarte bine unde trebuie să pretindem și unde nu. A pretinde este cumva rău. Altceva este să dorim. De exemplu, nu pretindem cuiva să crească presiunea atmosferică și să îndrepte vremea. Așteptăm să se întâmple și sperăm că atunci ne vom simți mai bine.

Vremea s-a îndreptat și poate și noi ne simțim mai bine. După un timp, nu ne mai simțim bine, deși vremea este foarte frumoasă. Noi așteptăm în continuare și sperăm. Visăm la ținuturi îndepărtate unde este raiul pe pământ și când ajungem acolo, nu știm ce să facem. Visăm la o minune și când ea apare, nu știm să ne bucurăm. Odată cu trecerea anilor suntem nemulțumiți de noi înșine și începem să-i cicălim pe cei din jur.

 

Acțiunile unui om care trăiește în stres constau în aceea că bucuria și tristețea și le pregătește singur, iar fericirea o așteaptă de la alții. Acțiunile care nu pornesc din inimă provoacă disperare. Acestea sunt acțiuni de dragul acțiunii, în care nu te regăsești.

 

Foarte mulți oameni sunt victime ale dorințelor părinților lor. Cu cât s-au realizat mai puțin năzuințele legate de viață ale părinților, cu atât sunt mai mari năzuințele lor legate de copil. Cu cât situația financiară a părinților este mai modestă, cu atât ei sunt mai neliniștiți și în legătura cu ei și cu copilul și se tem ca el să nu ajungă într-un anturaj periculos. O cât de mică inițiativă venită din partea copilului poate fi percepută de părinți ca un coșmar, ca o tragedie. În speranța că printr-un comportament frumos le va mai domoli suferințele părinților și le va ușura viața, copilul este capabil, temându-se în permanență pentru ei, să-și sacrifice viața. Cine nu vrea să se sacrifice, se salvează prin fugă.

Salvându-ne prin fugă de părinții noștri, nu ne salvăm și de propriile noastre stresuri. Stresurile ne însoțesc pretutindeni și ne provoacă același tip de relații și cu oamenii străini. Jenându-se de trecutul său și ascunzându-l, omul nici nu-și dă seama cât de mult se încurcă în hățișul de năzuințe și speranțe creat de prieteni, colegi și de societate.

Aceștia încep să îl folosească în propriile lor scopuri. Tu ai, tu știi, tu ești capabil și prin urmare tu ești obligat pentru că lumea contează pe tine. Toți cred că tu poți să faci minuni, să-i scoți din necazuri, să-i vindeci de boli. Cine se sacrifică de dragul celorlalți, ajunge să nu mai aibă dreptul să fie singur sau împreună cu familia lui, să se ocupe de treburile lui, să obosească, să nu știe, să greșească. Slăbiciunile omenești aruncă o umbră asupra omului care se sacrifică.