Dumnezeu iti vorbeste (Editura: Bookzone, Autori: Neale Donald Walsh ISBN 978-630-305-156-7)
DESCRIERE
Rugăciunile ți-au fost ascultate: Dumnezeu îți vorbește. Dumnezeu îți spune că ești minunat, că ești puternic, că ești atent, sensibil și grijuliu, că ești talentat și o adevărată mană cerească pentru alții. Dar mesajele Lui sunt adesea înțelese greșit, venind sub formă unor semne, sunete, viziuni, revelații și inspirații divine. Indiferent de cum se manifestă iubirea lui Dumnezeu, această carte te ajută să-I interpretezi spusele și să le aplici, astfel încât sufletul tău să-I poată amplifica iubirea.
Neale Donald Walsch, autorul seriei revelatoare Conversații cu Dumnezeu, te invită să experimentezi înțelepciunea lui Dumnezeu, în toate formele în care aceasta se manifestă, inclusiv prin imagini, idei, metafore, trăiri și evenimente care îți pot schimba viața.
Uneori, cuvintele Lui vin sub forma unor sfaturi de la un prieten peste care dai întâmplător pe stradă... alteori, sunt cuvintele de pe un panou publicitar sau chiar versurile unui cântec care se aude la radio în mașină. Îndrumările pe care le primești pot părea complet irelevante în situația dată, dar ele dețin întotdeauna o semnificație ascunsă, pe care autorul te ajută să o interpretezi.
Cărţi noi
-- 38,25 RONPRP: 45,00 RON (-15%)
- 35,70 RONPRP: 42,00 RON (-15%)
- 38,25 RONPRP: 45,00 RON (-15%)
Promoţii
-- 38,25 RONPRP: 45,00 RON (-15%)
- 35,70 RONPRP: 42,00 RON (-15%)
- 38,25 RONPRP: 45,00 RON (-15%)
RECENZII